Constantin Dumitru

M-a luat de la ce eram eu bun, ca să mă pună pe alt drum.

Nu știu dacă-mi știi povestea, dar am să fac o introducere aici.

Nu am tuns păpuși sau vopsit când eram mic.

Dimpotrivă, nici o coadă nu știam să leg.

Eram sportiv de performanță și credeam că asta voi face toată viața.

Până la vârsta de 14 ani, am făcut 3 sporturi de performanță în același timp.

Da, auzi bine! 3 și eram bun la toate!

Eram un copil energic și sportul mi se potrivea minune.

În jurul vârstei de 14 ani, stăteam pe o piatră și când am întors capul spre stânga,

un copil mi-a tras cu un cornet cu ac în ochi.

Drept urmare mi-am pierdut complet vederea la ochiul stâng.

A fost o perioada neagră de mai bine de 5 ani.

Nici nu știam să afirm că eram în depresie.

Practic am rupt bucăți din sufletul meu în acel moment.

Nu am avut parte de consiliere psihologică, ba din contra mai rău am fost traumatizat de experiența din spital.

Am stat mai bine de o lună si jumatate în spital, am trecut prin mai multe intervenții chirurgicale și parcă era din ce în ce mai rău.

Înainte sa fiu externat a venit la mine un Doctor, cu barbă mare și firmituri în ea, și-a șters firimiturile și mi-a zis:

“Da, bă! Nu avem ce face, îți scoatem ochiul și îți punem unul de sticlă!”

Am fugit, am înjurat nu am vrut să aud!

Practic când am ajuns acasă, a trebuit să învăț tot de la ZERO

Nu mai apreciam distanța, dacă voiam să ridic un pahar cu apă de pe masă îl dărâmam.

Incet-incet, m-am obișnuit cu vederea in spațiu.

Dar nu m-am putut obișnui cu întrebarea

“Ce ai pățit la ochi?”

Intrasem la liceu, eram foarte rănit și nu știam ce mă așteaptă.

La scurt timp au început sa apară întrebarea “Ce-ai pățit la ochi?”

Era un fel de cum te cheamă, așa făceau oamenii cunoștință….

Am fost crescut cu rușine și bun simț!

Și cu toate că mă durea foarte tare când auzeam, încercăm să răspund politicos.

Este o rană deschisă, nu îmi place să vorbesc despre asta.

Dacă am să mă simt confortabil îți voi povesti eu.

Ce crezi, oamenii îmi auzeau suferința?

Nu, erau doar curioși…..

Și mai întrebau odată, dar ce ai pățit la ochi?

Și după multe întrebări de genul acesta, corpul meu a luat decizia sa mă protejeze.

Stadiul 1

Când auzeam întrebarea, raspundeam politicos că nu îmi place să vorbesc despre asta.

Stadiul 2

Când auzeam întrebarea, raspundeam politicos că nu îmi place să vorbesc despre asta.

Dacă mai auzeam încă odată întrebarea, corpul meu le aplica o palmă, un picior,

asta că nu mai simt durere.

Parcă altcineva preluase puterea și a zis:

Până aici!

Iar stadiul 3,

care a fost și apogeul agresivității mele….

Dacă mergeai pe stradă și făceai contact vizual cu mine săream la bătaie.

NU mai aveam nimic de pierdut!

Eram judecat, criticat la fiecare pas.

Și tot eu eram văzut ca “ăla rău”

Pai dacă mergi sa te angajezi, dacă mergi sa faci practică într-un loc și primești doar refuzuri….

crede-mă că și tu ai fii luat-o razna!

Am auzit de nenumărate ori: “Nu îl luăm pe ală că are problema aia la ochi!”

Toți în jurul meu, de la profesori, cunoștințe îmi urau că în scurt timp voi ajunge la pușcărie.

Posibil să fii avut dreptate, dar nu am vrut să le-o dau!

A venit momentul când am fost pus pe lista scurtă sa fiu exmatriculat din liceu.

Și totuși, am avut șansa că nu am fost eu primul exmatriculat, ne luase în ordinea catalogului.

Urmam următoarea săptămână.

Iar atunci pot spune că a început creșterea mea.

Pentru prima dată am început sa îmi pun întrebarea

ce fac eu cu viața mea?

Mi-am zis, dacă mă exmatriculeaza sigur voi ajunge la pușcărie!

Atunci chiar nu mai aveam ce pierde!

Așa ca am zis ca este timpul să schimb ceva la mine,

încercasem până în acel moment să schimb oamenii cu care intram în contact.

Mi-am lăsat un breton pe ochi,

să nu mai primesc întrebarea ce am pățit și să mă pot focusa pe terminarea studiilor.

Astrele s-au aliniat în favoarea mea și nu am fost exmatriculat.

Eram totuși pe listă, la prima abatere eram eliminat.

Mi-am văzut de treaba mea, aveam caiete și teme făcute,

ceea ce până atunci nu se întamplase.

Parul meu a început să crească și am început să merg la un salon să-mi vopsesc părul.

Irina, Stylista mea de atunci, mă tot întreba de unde mă inspir?

Că veneam la ea cu tot felul de idei creative.

Ea se distra, eu plecam fericit!

Și uite așa am devenit Trendsetter în anturajul meu.

Prietenii mei voiau și ei haine ca ale mele, își făceau și ei freza ca a mea.

Cand aveam programare la salon parcă îl așteptam pe Moș Crăciun,

așa entuziasmat eram!

Irina, mă tot încuraja sa mă apuc și eu de cursurile de Coafor, pe motivul ca am viziune…..

I-am răspuns de mai multe ori ca eu Nu am încredere în mine, dar viziune!

Uite așa, la îndemnul ei…. m-am apucat și de cursurile de coafor.

La ea în casă am făcut prima tunsoare tehnică, mi-a arătat cum să țin corect foarfeca în mână, cum să tai părul corect.

Îți sunt recunascător, Irina!

După terminarea școlii am avut șansa să fiu într-un salon bun din București.

Mentorul meu și prietenul meu Florin Harsan, era un tip nonconformist,

căruia nu îi pasă prea mult de ce spune gura lumii.

Își vedea de cursurile lui și de demonstrațiile pe care le făcea la un alt nivel.

Mi-a plăcut la nebunie ce am văzut acolo și am zis că voi face și eu asta!

Am fost pe scenă și am tuns în 2009 la Romexpo!

Pentru prima dată, după mulți ani m-am simțit:

Valoros, Important, Apreciat, Respectat

Vezi video mai jos

Îmi dăduse o doză de încredere în mine și mi-am zis că voi face meseria asta toată viața!

Au trecut 15 ani de când practic aceasta meserie și parcă ieri m-am apucat.

A doua zi după ce am coborat de pe scenă, m-am tuns scurt!

Mi-am descoperit chipul și am zis că:

Eu mă plac așa cum sunt, cine ma va plăcea,

mă va plăcea pentru ceea ce sunt!

A fost prima semi pace pe care o făcusem cu trauma mea.

La scurt timp, foarte scurt….

Mi-am întalnit Soția,

care a fost atrasă de mine pentru că eram diferit de restul oamenilor.

Formăm un cuplu de 13 ani +

În care am crescut amândoi, ne-am dezvoltat frumos alături de cei doi copii minunați pe care îi avem.

Implicare și dedicare pentru fiecare victorie!

Nu am primit nimic de la viața fără muncă, fără dăruire, fără implicare!

Am participat la zeci de seminarii de tunsoare culoare cu Traineri locali cât și Internaționali.

Mi-am pus bazele și am început sa dau mai departe ceea ce eu am învățat, si pus în practică, în timp în salonul meu și pe clienții mei.

Am format coafori de la zero,

care azi își caștigă pâinea din această meserie frumoasă.

Am ținut cursuri de perfecționare, pentru coloriști să înțeleagă mai bine ceea ce fac!

Care azi îmi trimit mesaje de recunoștință.

Am investit în mine și în educația mea tot ce am primit!

Pe lângă cursurile de cum să tai părul mai bine cum să il vopsești mai bine.

De mai bine de 5-6 ani am început sa fac terapie,

care mi-a schimbat total percepția despre emoții și ce înseamnă să te bucuri.

(Încă fac, că este benefic 🙂 )

Am învățat să ascult, să empatizez cu femeia mea.

Relații mele profesionale, cu clienții mei, cu copii mei au devenit mai autentice ca niciodată.

Am simțit pe pielea mea că Vulnerabilitatea este adevărata mea putere!

Și am continuat partea de educație, am investit în cursuri de:

inteligență emoțională, masculinitate, cursuri despre relații, public speaking,

coaching, marketing, de branding personal, de business și multe altele..

Am o tolbă plină cu experiențe valoroase și informații prețioase.

Mi-am dat seama că lucratul în salon nu mă mai satisface atât de mult.

Am stat și m-am gândit ce îmi place acum la salon, la munca de la scaun.

Știi ce?

Relația cu clientul pe care o am, aici este adevărata răsplata pe care mi-o iau.

Am o vorbă cu clienții mei, că tunsul si vopsitul sunt bonus!

De când s-a nascut al doilea copil, am pus seminariile pe pauză.

Mi-am dorit să fiu prezent!

Dar cand a început sa crească, îmi dădeam seama că ceva îmi lipsește.

CE?

Îmi lipsea partea de educație, să fiu în fața Coloriștiilor și să îi ajut!

Așa ca m-am pus pe studiat.

Ce aș putea face?

Am fost într-un program de mentorat care m-a învatat să-mi lansez propriul curs online.

Ceea ce mi-a oferit multe satisfacții!

De ce?

Pentru ca am putut să-mi creez de la ZERO propriul curs și să livrez informațiile

așa cum aș vrea eu să le primesc.

Feedback bombă de la fiecare ediție!

_____________________

Între timp am lansat și primul Podcast cu și pentru Coloriști din România

#HairColoristPodcast

Dar uitându-mă în interiorul meu,

ceva îmi spune că trebuie să fac mai mult de atât!

Vreau să ajut Hair Coloriștii și Hair Styliștii să își

lanseze propriile lor cursuri on-line!

Pentru că da, știu cât de frustrant este să mergi la un curs și să vezi că tu ca și cursant, știi mai multe decât omul din fața ta!

A venit momentul tău să te afirmi!

Eu sunt aici sa te susțin în procesul tău, ca tu să îți lansezi cu succes propriul curs online!

Gândit de tine, structurat de tine pe nevoile cursanților tăi!

Ești pregătit/ă? Pentru un final de 2023 demential?

EU sunt recunăscător pentru tot parcursul meu, pentru toate momentele în care nu găseam răspunsuri, pentru toate momentele grele, azi nu aș schimba nimic!

Timpul trece, nu lasa pe mâine ce poți face azi!

Programează-te la un call cu mine GRATUIT să stabilim strategia de implementare a cursului tău!

Cu drag, Constantin!

Ține capul SUS!